Echipamentul individual de protecție: obligațiile angajatorului conform HG 1048/2006

Regula privind acordarea de echipament protecție individual este, în esență, una de ordine: el vine după ce s-a făcut tot ce se putea face colectiv.

Potrivit HG 1048/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecție la locul de muncă, republicată și modificată ulterior prin HG 1315/2021, echipamentul individual de protecție se utilizează atunci când riscurile nu pot fi evitate sau limitate suficient prin mijloacele tehnice de protecție colectivă ori prin măsurile, metodele sau procedurile de organizare a muncii.

Prima consecință a acestui text este cea mai importantă și cea mai ignorată: acordarea de echipament protecție individual nu este prima măsură pe care o ia un angajator responsabil, ci ultima. În cele ce urmează detaliem când se acordă, cine suportă costul și ce documente dovedesc îndeplinirea obligației.

1. Caracterul subsidiar, explicat

Regula din HG 1048/2006 se coroborează cu principiile generale de prevenire din Legea 319/2006, unde art. 7 alin. (3) lit. h) prevede adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protecție colectivă față de măsurile de protecție individuală.

Cele două acte spun același lucru, din direcții diferite. Am detaliat această ierarhie în articolul despre măsurile de protecție colectivă.

Cu alte cuvinte: înainte de a cumpăra căști, veste sau centuri, angajatorul are obligația de a verifica dacă riscul putea fi eliminat la sursă, dacă zona putea fi protejată colectiv sau dacă munca putea fi organizată altfel. Abia dacă răspunsul este negativ, intervine echipamentul individual.

Trebuie avut în vedere că această ordine trebuie să fie vizibilă în documente. Un plan de prevenire și protecție care conține, pentru fiecare risc, exclusiv măsuri individuale contrazice legea pe baza căreia a fost întocmit.

2. Cine suportă costul

Integral angajatorul. Potrivit art. 7 alin. (6) din Legea 319/2006, măsurile privind securitatea, sănătatea și igiena în muncă nu trebuie să comporte în nicio situație obligații financiare pentru lucrători.

Este bine de știut că regula acoperă și situațiile intermediare, frecvente în practică: reținerea contravalorii echipamentului la lichidare, condiționarea acordării de o garanție bănească sau solicitarea ca lucrătorul să își cumpere singur anumite articole. Toate contravin textului citat.

Distincția care se face uneori între echipamentul individual de protecție și echipamentul de lucru nu schimbă regula pentru primul: ceea ce este necesar pentru protecția lucrătorului se asigură de angajator.

3. Cum se stabilește necesarul

Necesarul nu se stabilește după catalog, ci după riscuri. Punctul de plecare este evaluarea riscurilor, obligatorie potrivit art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea 319/2006, din care rezultă:

1. ce riscuri rămân după aplicarea măsurilor colective
2. ce parte a corpului este expusă
3. ce caracteristici trebuie să aibă echipamentul pentru riscul respectiv
4. în ce condiții este utilizat, inclusiv durata purtării și compatibilitatea cu alte echipamente

Apreciem că punctul patru este cel mai neglijat. Un echipament corect ales, dar incompatibil cu altul purtat simultan, sau imposibil de suportat pe durata unui schimb întreg, va fi scos de lucrător la prima ocazie. Iar atunci obligația este îndeplinită pe hârtie și neîndeplinită în realitate.

4. Obligațiile care însoțesc acordarea

Acordarea echipamentului nu epuizează obligația angajatorului. Ea este însoțită de:

• informarea lucrătorului cu privire la riscurile împotriva cărora îl protejează echipamentul
• instruirea privind utilizarea corectă
• asigurarea condițiilor de întreținere, reparare și înlocuire
• verificarea utilizării efective, prin conducătorii locurilor de muncă
• evidența acordării, cu semnătura lucrătorului

Trebuie avut în vedere că ultimul punct este cel care se verifică primul la control și în cercetarea unui eveniment. O evidență fără semnături, sau cu semnături identice pentru zeci de lucrători, ridică imediat semne de întrebare.

5. Greșeli frecvente

Din experiența acumulată de echipa noastră, se repetă următoarele, fără ca acestea să fie limitative:

1. Echipament acordat fără corespondență cu evaluarea riscurilor. Se cumpără ce se vinde, nu ce trebuie.
2. Lipsa instruirii privind utilizarea. Se predă echipamentul, nu și modul corect de folosire.
3. Neînlocuirea la termen sau după deteriorare, cu justificarea că lucrătorul îl are deja.
4. Evidențe incomplete, fără date sau fără semnături.
5. Utilizarea echipamentului individual ca substitut pentru o măsură colectivă care era posibilă.

Ultima este cea mai gravă juridic, pentru că inversează ordinea impusă de lege.

Pentru a veni în sprijinul partenerilor noștri, precizăm că evidența acordării echipamentului individual de protecție, instruirile aferente și dovezile de luare la cunoștință pot fi gestionate și semnate electronic în cadrul platformei SSM.ro, cu semnătură electronică avansată sau calificată. Trasabilitatea este completă: se poate stabili cine a semnat, când a semnat, de pe ce dispozitiv și dacă în conținutul documentului semnat electronic s-a intervenit după aplicarea semnăturilor.

6. Întrebări frecvente

Când este obligatoriu echipamentul individual de protecție?

Atunci când riscurile nu pot fi evitate sau limitate suficient prin mijloacele tehnice de protecție colectivă ori prin măsuri de organizare a muncii, potrivit HG 1048/2006.

Cine plătește echipamentul de protecție?

Angajatorul, integral. Potrivit art. 7 alin. (6) din Legea 319/2006, măsurile de securitate, sănătate și igienă în muncă nu pot comporta obligații financiare pentru lucrători.

Ce documente trebuie să existe?

Evaluarea riscurilor din care rezultă necesarul, planul de prevenire și protecție, evidența acordării cu semnătura lucrătorilor și dovada instruirii privind utilizarea corectă.

Pot înlocui o balustradă cu centuri de siguranță?

Nu, ca regulă. Măsurile de protecție colectivă au prioritate, iar trecerea la soluții individuale se justifică numai atunci când cele colective nu pot fi utilizate din cauza naturii lucrărilor.

Concluzie

Echipamentul individual de protecție este ultima linie de apărare, nu prima măsură de conformitate. Legea îl tratează ca soluție subsidiară, îl pune integral în sarcina financiară a angajatorului și îl condiționează de o evaluare a riscurilor care să justifice alegerea.

Recomandarea SSM.ro este ca fiecare articol de echipament să poată fi urmărit până la un risc identificat în evaluare. În mod evident, un depozit plin de echipamente și o evaluare a riscurilor generică nu se susțin reciproc, iar inspectorul observă asta din primele minute.

SSM.ro - alege informat!