Aplicație SSM – Platformă digitală instruire SSM online

0739 15 11 77

Fișa SSM pe hârtie sau electronică? Ce valoare juridică are fiecare

12 Iunie 2026, de Petrica Muresan

Atunci când te întrebi dacă să întocmești o fișă SSM pe hârtie sau în format electronic, întrebarea reală nu este „care variantă e mai comodă", ci „care variantă te apără mai bine la un control sau într-un litigiu". Obligația legală este identică în ambele cazuri: angajatorul trebuie să dovedească instruirea lucrătorului în domeniul securității și sănătății în muncă și în cel al situațiilor de urgență. Diferă însă potențialul fiecărui format ca probă. În cele ce urmează comparăm cele două variante din perspectiva cerințelor legale, a semnăturii admise, a trasabilității și a riscurilor concrete, astfel încât să poți alege informat.


1. Ce înseamnă „valoare juridică" a unei fișe SSM


Înainte de orice comparație, trebuie clarificat un punct esențial. O fișă de instruire individuală SSM, cunoscută popular și ca fișă de protecția muncii, nu valorează prin simpla ei existență, ci prin capacitatea de a dovedi un fapt: că instruirea a avut loc, că a fost efectuată la timp și că lucrătorul a luat cunoștință de riscuri. Aceasta este valoarea ei juridică probatorie.


Cu alte cuvinte: două fișe pot consemna exact aceeași instruire și pot purta aceleași semnături, dar pot avea o forță probatorie complet diferită în funcție de cât de credibil dovedesc momentul, integritatea și autenticitatea lor. Aici intervine deosebirea dintre hârtie și electronic. Obligația de fond rămâne neschimbată, indiferent de format; ceea ce se schimbă este puterea documentului de a rezista contestării.


Trebuie avut în vedere că această distincție nu este teoretică. La un control al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) sau, mai grav, în fața instanței după un accident de muncă, angajatorul este cel care trebuie să probeze îndeplinirea obligației. Un document ușor de contestat îi slăbește poziția, indiferent că instruirea a avut loc cu adevărat.


2. Ce a deschis Legea 208/2021 pentru documentele SSM


Calea documentelor electronice în relațiile de muncă nu a existat dintotdeauna. Ea a fost deschisă explicit prin Legea 208/2021, act care a aprobat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2021 privind utilizarea semnăturii electronice avansate sau calificate, însoțită de marca temporală electronică și de sigiliul electronic calificat al angajatorului, în domeniul relațiilor de muncă.


Această lege a modificat și completat Codul Muncii, recunoscând că documentele din sfera raportului de muncă, inclusiv cele de securitate și sănătate în muncă și situații de urgență, pot fi întocmite și semnate în format electronic, cu valoare juridică deplină. Tot prin acest cadru a fost consacrată o obligație de care depinde întreaga digitalizare a domeniului: organele de control au obligația de a accepta documentele din relațiile de muncă și SSM încheiate în format electronic, fără a le solicita și în format letric (pe hârtie).


Aceasta înseamnă că teama frecventă a angajatorilor și a specialiștilor, aceea că „inspectorul nu va recunoaște documentele electronice", nu are temei legal. Utilizarea documentelor electronice este pe deplin legală, iar autoritățile sunt obligate să le ia în considerare, cu o condiție pe care o detaliem mai jos: semnătura electronică să fie validă din punct de vedere juridic.


3. Ce prevede HG 259/2022 pentru fișele de instruire


Dacă Legea 208/2021 a deschis principiul la nivelul Codului Muncii, normele tehnice ale SSM au fost adaptate prin HG 259/2022, act care a modificat și completat Normele metodologice de aplicare a Legii 319/2006, aprobate prin HG 1425/2006.


Pe scurt, modificările relevante pentru subiectul nostru sunt următoarele:


  • Fișa de instruire individuală poate fi păstrată și întocmită în format electronic. Formatul electronic devine astfel o alternativă recunoscută expres, nu o tolerare la limita legii.
  • Registrul de instruire în domeniul SSM poate fi întocmit în format electronic. Întreaga evidență a instruirilor poate exista digital.
  • Atunci când instruirea se desfășoară în format electronic, fișa trebuie semnată de toate persoanele implicate în procesul de instruire cu semnătură electronică, avansată sau calificată.


Cu alte cuvinte: legislația specială SSM nu doar permite, ci reglementează expres fișa de instruire electronică. Acest detaliu contează enorm la un control, pentru că elimină ambiguitatea: nimeni nu mai poate susține că „fișa trebuie obligatoriu pe hârtie".


4. Semnătura electronică: ce tip e obligatoriu pe fișele SSM


Aici se află cea mai frecventă confuzie și, totodată, cel mai mare risc ascuns al digitalizării făcute superficial. Nu orice semnătură electronică are aceeași valoare pe un document aferent raportului de muncă.


Mulți specialiști presupun, greșit, că în relațiile de muncă pot fi folosite toate tipurile de semnătură electronică prevăzute de Regulamentul eIDAS 910/2014, în condiții de egalitate juridică. Realitatea, raportată la Legea 214/2024 care transpune eIDAS în dreptul intern, este alta.


Potrivit art. 4 alin. (9) din Legea 214/2024, semnătura electronică simplă (SES) produce aceleași efecte juridice ca semnătura olografă doar în trei categorii limitate de situații: înscrisuri cu valoare patrimonială redusă, înscrisuri recunoscute de partea căreia îi sunt opuse și documente convenite expres între profesioniști (potrivit relevanței juridice dată noțiunii de codul civil). Documentele aferente raportului de muncă nu se încadrează în niciuna dintre aceste categorii.


Cu alte cuvinte: pe fișele SSM și SU, semnătura electronică simplă nu are valoare de semnătură olografă. Consecința este consacrată de art. 5 alin. (4) din aceeași lege: un document de muncă semnat doar cu semnătură simplă nu mai are valoare juridică deplină, ci este redus la statutul de început de dovadă scrisă. În practică, aceasta înseamnă că documentul nu mai probează prin el însuși, iar angajatorul ar trebui să completeze probatoriul cu alte mijloace de probă prevăzute de lege (ex; proba cu martori, prezumții sau expertize). Exact ce voiai să eviți prin digitalizare.


În mod evident, concluzia practică este simplă: pe documentele subsecvente contractului individual de muncă, inclusiv fișele de instruire SSM și SU, este obligatorie semnătura electronică avansată sau calificată. Aceeași concluzie rezultă și din HG 259/2022, și din Legea 208/2021, și din coroborarea cu art. 16 din Codul Muncii.


5. Forța probatorie: pe scurt, ce dovedește fiecare format


Forța probatorie este motivul pentru care, la valoare juridică egală pe hârtie, formatul electronic câștigă teren. Pe scurt: fișa pe hârtie dovedește, în cel mai bun caz, că există o semnătură; fișa electronică, corect semnată, dovedește cine a semnat, când a semnat, de pe ce dispozitiv și dacă în conținutul documentului semnat electronic s-a intervenit după aplicarea semnăturilor.


Diferența devine decisivă în două situații distincte: la controalele administrative ale ITM și, mai ales, în răspunderea penală declanșată de un accident de muncă grav. Pentru că aceste nuanțe merită tratate în profunzime, le-am dedicat un material separat. Recomandăm articolul nostru despre forța probatorie a fișei electronice în fața instanței, unde explicăm pe larg deosebirea dintre răspunderea administrativă și cea penală.


În acest articol ne oprim la concluzia practică: la valoare juridică egală a obligației, formatul electronic oferă o probă mai greu de combătut.


6. Trasabilitatea documentelor: ce nu poate face hârtia


Trasabilitatea este pilonul care separă cel mai clar cele două formate. O dată scrisă cu pixul pe o foaie este, în fond, doar o afirmație. O fișă SSM electronică, în schimb, poartă în spate un strat de informații verificabile.


Concret, un document semnat electronic corect este însoțit de:


  • O marcă temporală calificată, care atestă cu certitudine momentul exact al semnării și ancorează documentul în timp. Aceasta este dovada că semnătura nu a fost aplicată retroactiv.
  • Un jurnal de evenimente (audit trail), care înregistrează momentul conectării, dispozitivul folosit și confirmarea identității semnatarului prin mecanisme de autentificare.
  • Blocarea criptografică a conținutului după semnare: orice modificare ulterioară a textului, a tematicii sau a datei invalidează automat documentul.


Trebuie avut în vedere că tocmai marca temporală calificată este elementul pe care hârtia nu îl poate reproduce. O fișă pe hârtie poartă o dată scrisă de mână, care poate fi oricând pusă la îndoială. O fișă electronică poartă o dovadă tehnică, independentă, a momentului semnării.


7. Riscurile concrete ale fișelor pe hârtie


Dincolo de aspectele mai sus invocate, fișa SSM pe hârtie aduce cu sine o serie de riscuri practice pe care mulți angajatori le subestimează până la primul incident. Iată cele mai frecvente:


  1. Completarea „în alb". Fișe semnate în avans, completate ulterior cu conținut. La un control sau în instanță, ele ridică imediat suspiciuni.
  2. Adăugiri ulterioare. O fișă pe hârtie poate fi modificată după semnare fără ca acest lucru să fie evident, ceea ce o face vulnerabilă la acuzația de manipulare.
  3. Semnarea retroactivă. Fișa cu o dată anterioară celei reale a instruirii. Pe hârtie, este greu de combătut suspiciunea; pe electronic, marca temporală o face imposibilă.
  4. Expertizele grafoscopice. Dacă lucrătorul contestă propria semnătură, angajatorul ajunge să parcurgă expertize costisitoare și de lungă durată, cu rezultat incert.
  5. Fișele rătăcite sau deteriorate. Într-o arhivă fizică voluminoasă, o fișă care nu poate fi găsită la control echivalează, practic, cu o fișă inexistentă.


În mod evident, fiecare dintre aceste riscuri dispare atunci când documentul trăiește într-un sistem digital securizat, cu trasabilitate completă.


8. Cum arată un control: dosar pe hârtie vs. dosar electronic


Pentru a face diferența palpabilă, este util să comparăm cele două situații exact așa cum apar la un control ITM sau ISU.


Cu dosarul pe hârtie, specialistul SSM caută bibliorafturile, le aduce, le răsfoiește în fața inspectorului și speră ca toate fișele să fie complete, semnate și prezente. Orice fișă lipsă, orice rubrică goală sau orice dată suspectă devine, pe loc, o problemă. Dacă lucrătorii sunt dispersați pe mai multe locații, dosarul s-ar putea să nici nu fie acolo unde are loc controlul.


Cu dosarul electronic, situația se schimbă radical. Fișele pot fi extrase instantaneu din platformă, sunt perfect lizibile, ordonate și centralizate pentru toți lucrătorii, indiferent de locație. Mai mult, prin acces restricționat acordat organelor de control, inspectorul poate verifica documentele direct, iar prin modulul de audit la distanță verificarea poate avea loc chiar fără deplasare la sediu. Forța probatorie a fișei electronice constă tocmai în această capacitate de a demonstra rapid și fără echivoc respectarea calendarului legal de instruire pentru sute sau mii de angajați simultan.


Este bine de știut: diferența nu ține de „modernitate" ca scop în sine, ci de eliminarea zonelor gri care, la control, se interpretează aproape întotdeauna în defavoarea angajatorului.


9. Tabel comparativ: hârtie vs. electronic


Pentru a sintetiza, mai jos sunt cele patru criterii care contează cel mai mult în decizia ta:



Cu alte cuvinte: pe hârtie obligația este îndeplinită, dar dovada e fragilă; pe electronic, obligația este îndeplinită cu o dovadă solidă, verificabilă și greu de combătut.


Concluzie


Întrebarea „hârtie sau electronic" are, în 2026, un răspuns clar din perspectivă juridică. Ambele formate îndeplinesc obligația de fond, dar nu oferă aceeași putere probatorie. Fișa pe hârtie rămâne validă, însă vulnerabilă: poate fi contestată, rătăcită sau pusă la îndoială. Fișa SSM electronică, semnată cu semnătură electronică avansată sau calificată și însoțită de marcă temporală calificată și audit trail, oferă o dovadă pe care hârtia, pur și simplu, nu o poate susține.


În ceea ce ne privește, apreciem că pasul firesc, mai ales atunci când gestionezi multe fișe SSM și SU pentru lucrători dispersați pe mai multe locații, este trecerea la format electronic. Pentru a veni în sprijinul partenerilor noștri, platforma SSM.ro digitalizează întregul flux al documentelor: generarea fișelor, testul de evaluare a cunoștințelor înainte de semnare, semnătura electronică avansată aplicată prin accesarea unui buton albastru de semnare, audit trail complet și acces restricționat pentru organele de control. Pentru detalii despre completarea corectă a documentului, indiferent de format, vezi ghidul nostru despre cum se completează corect fișa de instruire SSM. Peste 300.000 de lucrători și 3.000 de angajatori gestionează deja documentele de securitate și sănătate în muncă și situații de urgență în acest mod.


Petrică Mureșan, fondator platformei SSM.ro: "Obligația este aceeași pe hârtie și pe electronic. Ce diferă este ce poți dovedi când ești pus la îndoială. O fișă pe hârtie spune că există o semnătură. O fișă electronică spune cine a semnat, când, de pe ce dispozitiv și dacă cineva a intervenit în document după semnare. La un singur lucrător diferența pare un detaliu. La sute sau mii de lucrători, este linia ta de apărare."


SSM.ro - alege informat!


FAQ


Fișa SSM trebuie obligatoriu pe hârtie sau poate fi electronică?

Fișa SSM, mai exact fișa de instruire individuală, poate fi întocmită și păstrată în format electronic. Acest lucru este reglementat expres prin HG 259/2022, care a modificat Normele metodologice ale Legii 319/2006, și se sprijină pe Legea 208/2021, care a deschis calea documentelor electronice în relațiile de muncă. Formatul electronic este o alternativă recunoscută legal, nu o tolerare la limita legii.


Ce semnătură electronică e validă pe o fișă SSM?

Pe fișele SSM și SU este obligatorie semnătura electronică avansată sau calificată. Semnătura electronică simplă nu are valoare de semnătură olografă în relațiile de muncă, conform art. 4 alin. (9) din Legea 214/2024. Un document aferent raportului de muncă semnat doar cu semnătură simplă este redus, conform art. 5 alin. (4), la statutul de început de dovadă scrisă, fără valoare juridică deplină.


Inspectorul ITM poate refuza o fișă SSM electronică?

Nu. Organele de control au obligația legală de a accepta documentele din relațiile de muncă și SSM încheiate în format electronic, fără a le solicita și în format letric. Această obligație rezultă din Legea 208/2021 prin modificările aduse Codului Muncii și din Legea 214/2024. Condiția este ca semnătura electronică să fie validă din punct de vedere juridic, adică avansată sau calificată, conform Regulamentului eIDAS 910/2014 și Legii 214/2024.


De ce e fișa SSM pe hârtie mai riscantă ca probă?

Pentru că poate fi contestată mai ușor: completare în alb, adăugiri ulterioare, semnare retroactivă sau fișe rătăcite în arhivă. Dacă lucrătorul contestă propria semnătură, angajatorul ajunge la expertize grafoscopice costisitoare. Fișa electronică elimină aceste riscuri prin marcă temporală calificată, audit trail și blocarea criptografică a conținutului după semnare.


Cum gestionez sute de fișe SSM fără să pierd controlul?

Soluția practică este digitalizarea întregului flux. Platforma SSM.ro generează fișele, aplică un test de evaluare a cunoștințelor înainte de semnare, adaugă semnătura electronică avansată printr-un buton albastru de semnare și păstrează un audit trail complet pentru fiecare document. Fișele pot fi extrase instantaneu la control, pentru toți lucrătorii, indiferent de locație.



Dacă acest articol te-a ajutat, dă-l mai departe. Creștem comunitatea SSM.ro alături de profesioniști ca tine